Am făcut un mic experiment agricol. La îceputul anului am cultivat 2500 mp de lucernă. Un sfert de hectar pentru comparație cu unitatea de măsură din agricultură. Asta a presupus arat, discuit, semănat, apoi cosit și balotat. Cu excepția semănatului pe care l-am făcut manual toate operațiunile au fost făcute de utilaje și plătite ca atare. Undeva groso modo pe la 6-700 lei în total până azi. Să zicem 600 lei.
Când Leningradul era asediat, oamenii au avut problema mâncării. După ce au mâncat toți câinii, toate pisicile și sobolanii din oraș, oamenii tot mureau de foame. Situația era atât de gravă încât s-a ajuns la cazuri de canibalism, în sensul că muribunzii care mai mergeau, când picau, erau în cele din urmă mâncați de ceilalți care supraviețuiau astfel. Acolo nu mai erau oameni. Erau niște animale bipede care nu mai puteau gândi, ci doar actionau din instinct.
În agricultură e ca la Leningrad
La o altă scară, evident, cam așa se întâmplă și cu traiul din agricultură. Și nu doar la noi, ci peste tot, vezi și SUA. Dar să rămânem la noi. După un an, a venit vremea să tragem foloasele, adică să vindem, să vedem cu ce ne alegem. Am 29 de baloți. Am fost în târg în Bragadiru să văd care e prețul. Era un singur fermier cu o remorcă ce vindea baloti de lucernă, încă verzi. Mă uit pe hârtia scrisă cu pixul: 20 lei/buc. Bun, mi-am zis. Ăsta e prețul.
Dau anunt pe facebook, pe grupul Fermierul român. Pun preț 20 lei/buc. Mai mult sau mai puțin elegant, oamenii mi-au sărit în cap cumva, cum că la Sălaj se vinde cu 4- lei balotul, că-n Vrancea e 6 lei, că cer de 2,5 ori mai mult decât prețul pieței, în fine, diverse prețuri de prin diverse părți ale țării, nici unul nefiind mai mare de 10 lei. Zic, ok, dacă asta e piața, scădem și noi. Cobor prețul la 10 lei în anunț și mă aliez cu vecinu care pune și el la bătaie 130 de baloți. Avem în total 150 de baloți.
Mă contactează vreo 2-3 care vor să ia cam 50-60 de baloți fiecare cu 8 lei. Le dau nr. de telefon adresă tot. Vine și un al 4-lea. Unul îmi zice că-i ia pe toți dacă mai las ceva la preț. Dar ăla care a sărit pe muribund a fost unu care mi-a zis că-mi dă 5 lei pe balot și vine și-i ia pe toți.
Cerere și ofertă că d'aia am murit noi la revoluție
Bun, acum principiul cerere/ofertă e aproape sfânt și sunt de acord cu el. Doar că lucrurile nu sunt așa de simple și majoritatea oamenilor de acolo nu au capacitatea de a vedea imaginea de ansamblu, de ex. ce fac la anu? deși mai toți sunt mai mult sau mai puțin implicați în agricultură, care are ciclii destul de lungi, ei tot nu pot gândi pe termen lung, nu caută să construiască relații durabile, să se ajute unii pe alții. Nu, mulți vor să muște-n carne vie, să treacă de iarnă și la anu' mai văd ei ce fac. Mentalitatea este una de muncitor necalificat, aflat la limita infracțiunii, care caută munci zilnice cât e vremea caldă, iar toamna face o găinărie care-i asigură căldura pe timp de iarnă la pârnaie. Și-n primăvară mai vede el ce face!
În cele din urmă am arvunit vreo 20 de baloti cu 8 lei, cuiva din Giurgiu care e a zis că prețul e ok. Încă îi aștept pe ceilalți să-i ia si pe restul.
Tentant ar fi fost să-i păstrez mai pentru la iarnă când dau din colț în colț că n-au ce să dea la animale și atunci să ofer un preț de 25 lei/balot. Altfel s-ar fi pus problema, dar nu vreau să mă complic deocamdată.
O să spuneți că banii mari se fac pe suprafețe mari. Poate, dar eu tind să cred că randamentul afacerii nu e cu mult schimbat de volum. La volum mare ai costuri, mai mari evident, ai producție mai mare, preț unitar mai mic, dar încasări totale, evident mai mari. Cred că ieși tanda pe manda sau îți mai rămâne de-o ciungă. Dacă mai furi puțin, mai lucrezi abuziv niște terenuri de care nu întreabă nimeni, mai iei niște subventii de motorină de la stat, mai cumperi niște motorină furată la juma de preț și alte practici d'astea mioritice. Așa zic eu că supraviețuiec fermierii din România, ăia mai măricei așa.
Dar vorba lu' bunicu': "You klnow nothing Jon Snow. #winteriscoming"
Leningrad, bre ala a fost asediat. Sankt Petersburg.:)
Pardon, am scufundat dictatorii. 🙂
Interesant experiment, demn de predat la scoala chiar.
Din pacate insa in Romania cam in orice domeniu e la fel nu doar in agricultura. Si pe piata de comert si servicii si in zona de productie, toti gandesc la fel sa faca profit pe termen scurt. Sunt incapabili sa conceapa un plan pe termen lung. Despre implementarea lui nici nu mai vorbesc.
În orice business de producție exista și produse pierzătoare, unde concurenta prea mare determină profitabilitate redusă și riscuri pentru cei mai mulți ofertanti. Însă ai omis să precizezi ca lucerna e plantă multianuala și ca lucrările făcute mai puțin recoltatul nu le vei repeta la anul. În funcție de bulan (ploi) sau dacă ai să irigi în perioadele critice, poți avea cultura asta pe o perioada de 4 pana la 10 ani. Nu vorbesc din cărți, am în gradina un lot de lucerna de 0.4 hectare pe care îl exploatează tata de mai bine de 20 de ani. Anul ăsta a fost un an prost să pui lucernă, apropo. La fel e concurența și la porumb, grâu. Altele-s plantele care merită efortul pe volume mici. Cei ce produc volume mari profită din stocare și vânzare în momentele propice, cum aminteai. Nu neaparat din procesul de producție. Un fel de "joc la bursa".
Așa este. Ai dreptate. Stiu ca alte-s plantele care merită efortul pe volume mici, dar si efortul este altul. Lucerna în cazul meu a fost un experiment prin care mai curăț terenul nelucrat poate de 10-15 ani. Om trăi și om vedea!
Nu ai spus nimic de subvenții !!!
Agricultorii primesc și subvenții de la APIA de exemplu
Nu cunosc detalii. Știu că primesc subvenții. N-a fost cazul aici. Peste tot în lume agricultorii primesc subvenții, ceea ce mie mi se pare ciudat. Aparent mâncarea e prea ieftină.
Asertiunile sunt partial false. Lucerna se seamana odata la 5 ani +-. Asadar in anii urmatori ai doar costuri de cosit si balotat. Plus ca isi atinge varful de productie abia prin anul 3.
Stiu, dar chiar si asa, iti dai seama ce mare profit se face din anul 2 sau 3?
Chestia aia cu vind mai tarziu cerseste parca sa fie aplicata.
Dupa un calcul simplu, nici la 20 de lei balotul nu iti scoteai banii (29 de baloti * 20 lei balotul = 580 de lei) investiti (sa zicem 600 de lei). Cine te-a pus sa te apuci de lucerna ? 🙂
Asa e. Nu m-am apucat. Testez. Dar parca altfel te-ai fi simtit daca scoteai majoritatea "investitiei" din primul an.
la suprafete mici singura varianta in care faci bani mai mult decat ceea ce mananci este sa mergi pe culturi de nisa sau legumicultura. la suprafete mari treaba e ca pe masura ce creste suprafata creste si eficienta si scad costurile de productie. nu ai cum sa faci bani din 2500 mp cu lucerna. aia se numeste subzistenta.
Exact
La fel e in orice domeniu! Cum spune si Malin e de notat si de luat exemplu!