E bine să te vezi și offline

     Un eveniment pe an nu e mult și e bine să-l ai tu ca industrie și e bine să participi la el, tu ca actor în industria respectivă. Știu că suntem toți online și facem toate alea online de la mirosit șosete la mâncat înghețată. Da, e foarte cool, însă deocamdată nimic nu poate egala, nu poate bate o întâlnire față în față, nimic nu poate înlocui senzația de apartenență la un grup, la o societate, ca adunările mari ale unor oameni care au ceva în comun. Am simțit asta la întâlnirile Ford de acum mulți ani, la proteste, la concerte sau pe stadion. E ceva magic în adunătura aia de oameni care sunt într-un loc pentru ca simt toti la fel despre ceva.

Networking

     Cam așa e și cu Webstock. Te duci acolo și din start cunoști cel puțin 30-60% sau mai mult despre, să zicem, 50% din oamenii de acolo. Webstock nu este altceva decât o prelungire în offline a relațiilor din online, o confirmare, și de ce nu, o infirmare a imaginii pe care fiecare dintre noi o avem în online.

Odată pe an mergem acolo să ne vedem, să ne validăm și să ne cunoaștem și offline, să aflăm lucruri noi pe care nu le găsim online, să ne punem la curent cu ce-am făcut cu ce n-am făcut bine, prost în anul respectiv. Cam asta e Webstock la capitolul networking.

Business

     Apoi mai este și aspectul legat de business în mod direct. Webstock este cel mai prestigios eveniment anual al industriei online din România. A fi prezent acolo este din start un mesaj că business-ul tău "it's alive and kicking".  Deci e cumva obligatoriu să fii prezent într-o formă sau alta. Dacă participi cu vreo campanie de promovare, deja esti puțin mai sus decât restul, levitezi ușor, iar un premiu la Webstock e echivalentul unei steluțe pe walk of fame. Aproape!

Trambulină

     Un premiu la Webstock poate însemna două chestii: 

     1- Confirmarea unui efort depus de-a lungul timpului (un an doi sau mai mulți), fie că e campanie, fie că e un brand lansat și muncit, fie că e o strategie nouă etc.

     2-  Poate fi o rampă de lansare în business. Ai pus umărul la un start-up genial pe care l-ai lansat printr-o campanie inedită? Înscrie-l la Webstock pentru validare și pentru lansarea în mediul de business adevărat, alături de peștii mari!

Webstock_2016

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.