M-am gandit la postarea asta in timp ce imprastiam sare de zor pe terasa de la intrarea in casa si ma minunam cat de repede topeste gheata. O auzeam crapand in mii de pocnituri minuscule si ma bucuram ca am treptele curate.
Sa va explic titlul: cand eram noi niste draci de copii, asteptam cu nerabdare iarna. Mai ales zapada. Uneori insa se lasa asteptata mai mult decat puteam noi indura. Ce faceam? Profitam de faptul ca afara, cel putin noaptea era foarte frig, si ca orasul de jos era o mare vale plina de derdelusuri iarna.
In iernile cand nu cadea zapada la timp, adica nu ningea atunci cand ni se punea noua pata, mergeam in parcul de jos, undeva in fata Bancii Nationale, ascuns in iarba mare, era un robinet de apa, pe care-l foloseau cei care ingrijeau parcul pentru a-si racorda furtunul cu care udau spatiul verde.
Noi, inarmati cu un patent, mergem seara pe intuneric acolo, dadeam drumul la apa si o lasam sa curga usor la vale, traversand str. Mihai Eminescu si luand-o usor in jos, pe langa bordura pe str. Dinu Lipatti, pe langa restaurantul Gradistea, unde mancau mici taranii veniti cu legume in piata, apoi prin fata frizeriei, pe la turci si pana aproape jos la piata.
Curgea apa toata noaptea aproape, pana ingheta si se forma un mic derdelus de gheata pe marginea strazii, pe care noi il foloseam a 2-a zi din plin cu minischiurile alea de plastic si cadeam de “ne rupeam gatu’.”
Ei bine, pe vremea aceea, cel mai mare dusman al nostru era sarea. Va dati seama ca mai erau si oameni care vroiau sa iasa cu masinile din parcare peste “derdelusul” nostru. Singura sansa sa faca asta era sa arunce sare peste el. Ceea ce oamenii si faceau. Iar noi uram sarea pentru ca ne scurta derdelusul impartindu-l in 2-3 bucati, ceea ce nu ne coafa deloc pentru ca nu mai prindeam viteza.
Drept urmare in seara urmatoare, patent, robinet, apa si tot asa pana dadea zapada mare de ne linistea pe toti.
Ei bine, cand ajungi sa-ti placa sarea pentru ca topeste gheata, dupa ce ai urat-o din suflet, stii ca te-ai facut mare. Un lucru e cert, pe cat posibil, niciodata n-o sa pun sare, nisip pe nici un derdelus ever, so help me God.
Man, nici pe trepte nu e bine sa pui sare pentru ca iti mananca cimentul…nu stiam ca urasti iarna atat de mult…dar viata la tzara te schimba 🙂
Nu urasc iarna man… e frumoasa cand nu e prea friguroasa! :)) Stiu ca macina cimentul, dar treptele nu sunt inca finisate. Iar pe de alta parte, mai bine asa decat sotie gravida alunecand pe scari! 🙂
frumos, mi-a placut 🙂 Eu n-aveam cismea in fata blocului, si aduceam multe sticle de 2L sau galeti cu apa din casa si turnam peste tot prin fata blocului. In fata blocului unde am copilarit era o mica vale pana in strada si era perfecta :). Dar pe vremea aia erau si foarte putine masini si nu arunca nimeni cu sare, rezista mult si bine. Tin si acum minte ca aveam o anumita pereche de adidasi perfecta pentru alunecat pe gheata si zapada si abia asteptam sa vina iarna sa-i scot la “plimbare”.
si nu te luau ai tai la intrebari: Ce cauti in adidasi iarna afara? :)) Cunoastem fenomenul! :))