Viața e ce se întâmplă în timp ce tu ești ocupat cu alte planuri
Ca să-mi mai iau mintea de la știrile momentului, am facut următoarea chestie. Cumparat salată cu rădăcină din supermarket. Am mâncat frunzele din dotare și rădăcina am pus-o în pământ, în grădină. Merge și-n ghiveci, pe balcon sau undeva în casă. Planul ar fi să dea alte frunze.: 2 în 1 sau 3 în 1 sau 4 în 1, rămâne de văzut. Poate fi la fel de bine și 1 în 1, dacă mai îngheață noaptea, deși salată stă în pamânt si peste iarnă. Vom vedea. Gata! Atât, reveniți, scuzați întreruperea.
La care se adaugă și paranoia lui puțin că-l invadează NATO, că n-are cui să mai vândă petrol etc.
In loc să-și scoată capul din fund și să facă ceva util cu economia Rusiei, o ține langa în evul mediu cu “vindem petrol, luam noi toti banii si poporu’ stă în sărăcie”. Chestia asta nu poate dura la nesfârșit. La un moment dat cineva se va sătura de asta, or mai fi și ruși harnici care vor să facă ceva din țara aia.
Citeam art. ăsta despre cum e la mare în Romania și mă felicit pt decizia de a nu mai merge în stațiuni celebre la mare. Nici la noi, nici la bulgari și poate nici la greci, dar acolo e altă discuție pt că sunt prea multe plaje ca să fie aglomerație.
Problema mea la mare, așa cum zice și autorul de mai sus, sunt oamenii. La mare, oamenii sunt nasoi. Iar locurile cu gălăgie, aglomerație, kitsch, lipsa de bun simț, atrag astfel de oameni. Care mie nu-mi plac. Renunț cu plăcere la confortul unui AC dintr-un hotel pentru a auzi doar marea și a vedea 3 oameni la 500m în stânga și 4 oameni la 300m în dreapta, pt după amiezile pe plajă, pt nopțile pe plajă și apa mării revigorantă de dimineață.
Știu că sunt și minusuri (de confort) la genul asta de abordare, dar mi le asum, 3-5 zile nu moare nimeni în “salbaticie” și măcar pleci relaxat, reîncarcat și conectat la planetă cumva. 🙂
Vedem în clipul de mai jos povestea unui cuplu corporatist din București care nu știa nimic despre viața la țară, în pădure chiar, dar s-au mutat fix acolo. Ceea ce e ok, ai tutoriale câte vrei despre orice care să te ajute să nu mori ca prostu satului. E ok asta, cum zice si Gabriel în clipu de mai jos.
Ce am eu de comentat la poveștile de genul asta e legat de copii. E ok să le “răpești” optiunile? (Curent, internet, socializare, educatie, AC etc. Sunt prea multe ca sa fie enumerate aici). “Nu știu ce e aia trotineta pt ca părinții mei s-au mutat în padure când aveam 2 ani si nici asfalt nu prea am văzut.” Cu asta n-aș fi eu împăcat. Și mai zic asta și pt că am văzut un mare gol în ochii câtorva copii care veniseră din “salbaticie” la oraș. Chiar săptămâna trecută am povestit cu unu venit dintr-un sat din Moldova, care se numea Cap de Bou. Povestea cu o oarecare mândrie despre satul lui, dar când l-am întrebat dacă îi place la București, atunci am văzut tristețea aia în ochii lui, când a zis un “da” sfâșietor. Și da, știu toate argumentele pentru înlocuitoare de chestii d’astea sau argumente pentru inutilitatea lor. Merci, știu. Dar copiii nu știu și nu le pasă de mâncarea bio și aerul curat. Rămân la problema asta pt că pur și simplu fără “civilizație” nu-i la fel. Cum faci să împaci cele 2 chestii?
…te muți la dracu-n praznic în mijlocul pustietății. Ca tipul ăsta care s-a dus în mijlocul deșertului să stea singur-cuc. Vorbim de 2 ore de mers cu mașina prin deșert, prin pustie. Crește găini, strânge buruieni din care face ceaiuri pt hipsteri și tot felul de proiecte gen jocurile de construit civilizații de la zero. E un fel de Civilization sau Warcraft in real life. Survival mode extreme. Ttrebui să fii supărat rău pe omenire să ajungi aici.
