România se dezvoltă complet aiurea. Avem o țară, dar nu știm ce să facem cu ea.
În primul rând băgăm câmpurile în intravilan, ca să vindem noi cu xx euro/mp. terenurile pârloagă pe care le-am luat cu 2 lei de la badea Gheorghe sau țața Leana. Că după 50 de ani de comunism, așa știm noi că se fac afacerile.
După ce am vândut pârloaga, ne trezim cu tot felul de zăpăciți, care vor autorizații de construcție. De unde le-o fi venit ideea asta? Și stăm cu capul între urechi și le dăm autorizațiile alea, că așa e legea, că sunt buni și banii ăia la buget și pentru că mai știm noi că vin niște taxe. Apoi zăpăciții ăia vor, drum, curent și ridică tot felul de pretenții pentru pârloaga aia de teren pe care am dat noi 50 lei la hectar. Ce tupeu pe ei! Păi de unde să le dăm noi, că n-avem. Cine i-a pus să-și facă casele în câmp?
Bun, ne mai scremem 2 ani și amenajăm drumuri ca să mai scăpăm de nebuni. Aruncăm niște basculante de pietriș pe câmp și le zicem că sunt drumuri comunale. Avem infrastructura! Gata, am rezolvat!
Nu ne vom face bine niciodată!
Drumul ăla comunal îl refacem și la anu, că anu’ asta n-am avut buget să facem o treabă serioasă. Și mai plătim odată, pentru că nu știm să citim/facem contracte, să dăm penalizări și să acționăm în justiție. Peste 5 ani, timp în care drumul comunal e refăcut de 3 ori, punem asflat. La un an după ce punem asflat, trebuie să-l spargem ca să tragem canalizare, c-așa au venit banii de la minister sau de la te miri ce program european. Și peste alți 2 ani de când am pus canalizare, mai spargem odată asfaltul ca să tragem și gaze. C-așa s-a nimerit! Potriveala dracului!
Și uite așa în 10 ani, dacă lucrurile merg bine, avem strazi asfaltate și utilități de bază, acolo unde odată era pârloaga lu’ bunicu’. În ritmul ăsta vom fi întodeauna departe!
