Skip to content

h

Viața e ce se întâmplă în timp ce tu ești ocupat cu alte planuri

  • Știrile mele
  • DIY
  • Eco
  • Tehnologie
  • Contact

Energia Verde ar putea salva România.

18/01/201917/01/2019 haivas

Panourile fotovoltaice produceau, la ora 11.30, 454 MW de energie electrică, adică 6,2% din consumul naţional de energie, mai mult decât grupul termocentralei Rovinari închis în această dimineaţa la ora 1, din cauza lipsei cărbunelui generată de greva minerilor de la Complexul Energetic Oltenia.
Grupul oprit la Rovinari avea o putere de 300 MW.
La ora transmiterii acestei ştiri, consumul era de 8.600 MW, iar producţia de 7.100 MW, circa 1.460 MW fiind importaţi. Primele surse de generare sunt centralele pe gaze, cu 1.900 MW, cele pe cărbune cu aproape 1.600 MW, şi centrala nucleară de la Cernavodă cu circa 1.300 MW.

sursa

Ca să înțelegem mai bine, imaginați-vă că aveți un generator pe gaz pe balcon care vă dă curent, apoi pentru alți consumatori din casă trebuie să băgați cărbuni într-o centrală din bucătărie ca să vă uitați la Netflix și pe Facebook. Și tot așa. Cam asta e situația! Nu doar a României, ci a omenirii în general. Ardem chestii ca să facem curent.

Eu zic așa, dacă tot suntem prea puturoși să facem agricultură ca lumea, hai să înșirăm naiba niște fotovoltaice d’alea prin Bărăgan și să producem, nu 6%, ci 30-50% din necesar din fotovoltaice! Cât de greu e?

Posted in Prima Pagină, Știrile meleTagged casa, energie, facebook, fotovoltaice, iarna, netflix, online, România

Post navigation

Brexit box, pregătiri, prepperși
Taticool: ce să faci când a ieșit tot din pampers până la ceafă

6 thoughts on “Energia Verde ar putea salva România.”

  1. kilroy says:
    18/01/2019 at 8:45 am

    Eu sunt de acord, dar politicienii doresc sa existe in continuare mineri, adica masa de manevra. Cu eolienele nu au ce face 😉

    Reply
  2. Vasile says:
    18/01/2019 at 7:30 pm

    Panourile sunt o păcăleală, mai ales noaptea.

    Reply
    1. haivas says:
      22/01/2019 at 10:13 am

      :)))

      Reply
  3. Dragos says:
    23/01/2019 at 11:37 am

    Eu am pus saptamana trecuta un mic proiectel pe picioare, un panou de 10 W ce alimenteaza un arduino a carui treaba e sa ude o floare de apartament, in functie de umiditatea solului. Credeam ca e ceva trivial, cu un consum de aproximativ 50 mAh, dar azi e prima zi cand bate soarele pe panou, pana acum consumand aproape un sfert din baterie din cauza norilor. De azidimineata ma uit intr-una pe geam cu mandrie, sa vad cum bate soarele in panou. Ar fi frumos un viitor solar.

    Reply
    1. Marius vfp says:
      09/05/2019 at 3:43 pm

      Felicitari daca te prinde microbul sa vezi ce bataie iti iei de la nevasta cand ai sa acoperi balconul cu panouri,

      Reply
  4. Mariusvfp says:
    09/05/2019 at 3:45 pm

    Tu ai vrea sa ai productie si noaptea de la luna sau stele ?

    Reply

Leave a Reply Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recent Posts

  • 6 plante care te scot din foame
  • Oamenii nu încap în cutii
  • Garmin Forerunner 55 e dezamăgitor, dar ieftin
  • Tesla e deja vechitură
  • Ce ai și ce nu ai nevoie ca să mergi cu bicicleta la servici

Comentarii

  • haivas on Cum schimbi geamul la șemineu
  • cornel on Cum schimbi geamul la șemineu
  • Haivas on Rucsacuri pt bicicletă
  • Mihai Dobre on Rucsacuri pt bicicletă
  • Mihai Dobre on Cauciucuri pentru biclă

Am mai scris

  • 6 plante care te scot din foame
  • Oamenii nu încap în cutii
  • Garmin Forerunner 55 e dezamăgitor, dar ieftin
  • Tesla e deja vechitură
  • Ce ai și ce nu ai nevoie ca să mergi cu bicicleta la servici

© 2023 h

Proudly powered by WordPress | Theme: x-blog by wpthemespace.com

We are using cookies to give you the best experience on our website.

You can find out more about which cookies we are using or switch them off in settings.

h
Powered by  GDPR Cookie Compliance
Privacy Overview

This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.

You can adjust all of your cookie settings by navigating the tabs on the left hand side.

Strictly Necessary Cookies

Strictly Necessary Cookie should be enabled at all times so that we can save your preferences for cookie settings.

If you disable this cookie, we will not be able to save your preferences. This means that every time you visit this website you will need to enable or disable cookies again.