Eram cu niște vechi și buni prieteni (alături de care am văzut mulți munți când eram mai mici) în Cheile Râșnoavei holbându-ne la alpiniștii care se cățărau pe trasele de acolo. Și spuneam că de când am copii mi-a scăzut apetitul pentru chestiile astea extreme. În primul rând pentru că nu suport ideea ca băieții să rămână fără mine sau cu cu jumătate din mine sau mai știu eu cum. Pur și simplu nu există necaz mai mare ca ăsta pentru mine. Suferința cauzată ar fi prea mare pentru ei și desigur pentru doamna mea și restul familiei. Așadar nu există nici un motiv să mă expun unor riscuri în plus. Oricât de mult mi-ar plăcea.

Eu judec riscul pe persoană, la modul: Cărui risc mă supun, în cel mai rău caz, dacă fac X chestie? Sunt mai multe șanse să mor sau să-mi rup o mâna/picior, etc?

De partea cealaltă, unii judecă riscul statistic: Cât % din cazuri se întâmplă o tragedie? câți la mia de alpiniști mor în accidente, de ex.?, urmând logica, sunt slabe șanse să mi se întâmple mie!

Din punctul meu de vedere, statistica e irelevantă atunci când ți se întâmplă ție. Pe mine nu mă interesează gradul de risc, din punct de vedere numeric, ci felul riscului, dauna totală sau parțială, asta mă interesează în primul rând. Cât de probabil e să se întâmple una sau alta e a 2-a întrebare.

De ex. faci bungee jumping! Care e cel mai rău scenariu? Se rupe sau se întâmplă un accident, (la legături, la coardă, la orice, nu contează detaliile astea pt demersul ăsta), ce pot păți?  Mor sau îmi rup picioarele? Și aici vine statistica: În marea majoritatea a accidentelor mai degrabă mori, decât îți rupi picioarele! Ok, bun, next!

Mergi cu bicicleta prin București. Care e cel mai rău scenariu? Mor sau îmi rup picioarele? Poți să și mori, dar cel mai probabil îți rupi picioarele. Marea majoritate a accidentelor se lasă cu julituri mâini/picioare rupte.

Repet, statistica cealaltă, de tipul X decese la mia de oameni, mi se pare irelevantă. Nu mă pasionează ruleta rusească, ci mai degrabă din ce e făcut glonțul, dacă e mortal sau nu!