Habemus capre. Alpina franceză!

Pare incredibil, dar iată că am trecut și la această etapă în care încercăm să creștem niște animale d’alea adevărate de la fermă. Probabil, pe undeva și oamenii ăștia ne-au insipirat sau mai exact ne-au dat puțin curaj, pentru că nu-i așa? cum zic și ei, nu v-ați dorit întotdeauna să trăiți la o fermă? Însă cel mai convins a fost bătrânul socru-meo, care ne tot bate la cap de anu trecut să luăm 2 căprițe. Grija lor fiind  în mare parte în seama lui pentru că noi suntem la corporație și-n trafic mai toată ziua!

Nu știu dacă putem spune că avem o fermă, dar ăsta e clar un pas mare înainte și dacă totul merge cum trebuie,  cel mai probabil vom face și ceilalți pași. Deocamdată ne distrăm cu ce avem!

Probleme?

Oh, da! O grămadă! Unde vor sta, ce vor mânca, (în afară de pomi). Lapte? Brânză? Cine le va mulge? Mulgătoare? De care, de unde? Traseu de cățărat? Of course! Vom avea multă treabă.

Ce știm despre ele acum?

Nu prea multe. Știm că nu e ok să le mângăi/atingi pe urechi, pentru că ăsta e felul lor natural de a se “certa”. Se mușcă de urechi una pe alta. Deci, la urechi, nu e bine, nu le place. Pe obraz, pe spate, e ok.

Știm deasemenea că dau mai mult randament la stabulație (adică să stea mai mult la staul) decât să meargă kilometri întregi pe zi, deci dacă vrem să dea mai mult lapte, să nu le plimbăm prea mult. Dar mai e până acolo.

Știm că rod pomii, deci va trebui fie să izolăm pomii, fie să izolăm caprele.

Știm că nu le place să stea singure. Dacă vreți vreodată să vă luați o capră, luați minim 2. Una singură vă va behăi la cap. Sunt animale de turmă și nu le place să stea singure.

Brânza de capră se face ceva mai greu decât cea de vacă. Nu c-am fi făcut vreodată vreun fel de brânză ever. Dar am văzut și noi la alții. 😀

Miros? Da, evident, sunt animale. Miros a animale. Eu nu percep un miros deosebit de capră sau mai puternic decât al oricărui alt animal. De exemplu, labradorul pute mai tare decât ele. 😀

Copiii. Cel mic e super încântat de ele și stă cu orele încercând să le îmblânzească. Doar pentru asta și tot merita să le luăm. Deocamdată sunt sperioase și fug de noi, dar el e răbdător și insistă să le dea mâncare și să le mângăie. Cel mare se teme să nu-l împungă. E ok.

Prima noapte au dormit în cuibarul găinilor, ceea ce e ok și mă întreb dacă chiar au nevoie de altceva! :))

De unde le-am luat? Găsiți fermieri pe diverse grupuri de  oameni preocupați de creșterea animalelor. Vorbiți, alegeți, mergeți la oameni serioși.

Cum le-am transportat? Fiind mici, în portbagaj! Au stat cuminți cam 30 min. cât a durat drumul.

Cam așa arăta locul de unde au plecat.

Și cam așa arată locul unde au ajuns. Nu e chiar la fel, dar hei… e mult mai bine decât o bucătărie!