Tocmai ce-am fost la un eveniment despre fonduri europene (framework programme 7) dedicate si industriei IT&C, careia vorbitorii ii ziceau ICT ca sa ma confuzeze pe mine, dupa ce ca aproape ca m-au omorat de plictiseala.

I almost died of a boringness overdoze. Mi-am luat doza de plictiseala pe 2 ani.

              Evenimentul in sine e bun. Si e bine sa fie cat mai multe de genul, si cat mai multe firme din industrie trebuie sa invete cum sa ia bani. Nu e asa greu, dar nici usor. In primul rand trebuie sa se informeze, apoi sa dedice exclusiv, cel mai bun om pentru participarea la astfel de evenimente, pentru gasirea canalului cel mai bun de absorbtie a fondurilor, scrierea impecabila a proiectelor si care sa persiste, sa persiste, sa persiste. Sunt fonduri care nu pleaca nicaieri pe termen lung. Si desigur mai ai nevoie si de ideea proiectului de cercetare!

           Acum, partea care era sa ma omoare s-a datorat in primul rand abundentei de informatii, prost structurate din prezentari. La prezentarile oamenilor de la Comisia Europeana am rezistat cat de cat, dar pe masura ce ziua trecea, engleza de balta a celorlalti vobitori, irelevanta informatiilor, coroborate cu proasta sonorizare, care de fapt nu era asa proasta daca ar fi fost atenti SA VORBEASCA IN MICROFON,  m-au distrus incet, putin cate putin ca picatura chinezeasca. Si nici wirelless-ul din Aula Magna a Universtitatii de Vest nu mergea.

     M-a amuzat teribil cat de oligofreni pot fi unii banateni, oameni faini de altfel, pe bune, dar… primii 3 vorbitori au tinut sa specifice ca “banatul e fruntea”, fara nici o legatura cu restul temei, sintagma aruncata in romaneste intr-un speech ce se vroia in engleza. Total fail.

     Rectorul universitatii a facut o deschidere de mare clasa de spuse inutile si plictisitoare care au debutat desigur cu Banatul e fruntea! La un moment dat, am crezut ca suntem intr-o fratie din alea cu halate albe stupide si asta e moto-ul ei si ca o sa aud asta toata ziua ca pe o banda stricata.

       O fi Banatul fruntea, nimic de zis, dar stand in Timisoara zilele astea, incep sa cred ca mintea, daca e undeva,  sigur e in alta parte!