Internetul o mai dă și-n bară

     Nu cred că minunatele campanii ale Oliviei și care or mai fi fost, au putut să aibă un asemenea impact la nivel național. Statistic vorbind, dă cu virgulă. Bun, ok, or fi pus și ei umărul, dar nesemnificativ. Cauzele sunt, zic eu, altele:

1. Așa cum spunea și Dan tot de la minister e buba. Și anume, atunci când cineva de acolo a decis ca vaccinurile să nu se mai facă în școli și grădinițe, unde gradul de vaccinare era undeva la 98%, ci la medicii de familie (Big Pharma o fi știind ceva despre asta?) unde gradul de vaccinare e…. mult mai jos. 40% din populația României este din mediul rural. Vă închipuiți cum stă treaba acolo cu medicii de familie, nu?

2. Acum 2-3 ani chiar a fost o "criză" a vaccinurilor, în sensul că nu s-au găsit, iar cele de import, pentru multă lume, aveau prețuri prohibitive. Copiii ăia rămași nevaccinați au ajuns la vârsta la care apar bolile astea. Acum se găsesc și unele vaccinuri se pot face și mai târziu.

3. Lipsa campaniilor provaccinare. Da, știu cică au fost niște campanii provaccinare, dar cine a auzit de ele? Comunicare seacă, searbădă cu acoperire slabă. Treabă manageriată de stat, ce să faci!

     Aș fi vrut să aud campanii provaccinare făcute pentru oamenii ăia care căutau să se informeze corect, stârniți mai mult sau mai puțin de campaniile antivaccinare. De ex. aș fi vrut să aud în campaniile provaccinare toate studiile în care s-a explicat cum și de ce,  clar și pe întelesul tuturor, că vaccinul n-are legătură cu autismul, aș fi vrut ca în campaniile provaccinare medicii să spună că vaccinurile din 2016 nu mai conțin mercur, aluminiu sau alte bălării, aș fi vrut să aud medicii în campaniile pro vaccinare spunând că un vaccin nu te protejează 100%, dar statistic e de o mie (1000) de ori mai bine și mai sigur decât dacă nu-l faci sau că dacă faci rujeolă faci forme mai ușoare dacă ești vaccinat decât dacă nu ești. Adică aș fi vrut o comunicare transparentă și cinstită cu argumente logic explicate la fiecare acuză adusă de antivaxeri.

Eu n-am văzut așa ceva. Poate a fost, dar eu n-am auzit, n-am văzut. Mi-o fi scăpat. În schimb am auzit de Olivia Steer și de toată ura împotriva ei cum că e ea raw vegană și antivaxer. Am auzit de povestea asta cu vârf și îndesat de mi-a ieșit pe urechi!

Bravo internet, făcuși o treabă bună!

      P.S. Aaa era să uit. Aș fi vrut să-i aud și pe ăștia, Big Pharma ăștia cu brandurile lor minunate, cum dau ei vaccinuri gratuite și vor binele și sănătatea omenirii pe termen lung, iar profitul e pe locul doi în sistemul lor de valori. (ar fi de râs, dacă n-ar fi de plâns)

 

 

Când medicii fac grevă

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.