Când am mers in spitalul de Urgență din Slatina, am surprins un dialog între liftieră și un asistent.
A: – Mata mai ai 3 ani și ești fericită.
L: – Eeeh mai am un pic.
A:- Rămânem noi aci să ne chinuim.
Mai mult sau mai puțin cam așa s-a derulat. Momentul fericirii era desigur, pensionarea, transcenderea către o altă lume, o lume nouă, o lume mai bună, cea a pensionarilor, a RATB-ului gratuit și a altor pseudoprivilegii râvnite.
Ei bine cam asta e mentalitatea peste tot în țară, cu expcepția câtorva orașe mai mari, unde se mai mișcă cât de cât lucrurile. În 2008 am fost la un schimb de experiențe în cadrul Romotelecom, la Iași, într-un magazin dintr-ăla nou, face-lift. Nici una din tănticile de acolo nu lucra de mai puțin de 10 ani acolo, de multe ori ăla fiind primul și singurul job. Ele încercau să-și facă treaba bine, dar 70% dintre deconectări erau pe motiv de "plecat afară la muncă".
Azi văd pagina asta, via Bogdan, care observă că nici unul dintre oamenii de la RATB de acolo nu au mai puțin de 13 ani vechime. Pentru ca mentalitatea vis-a-vis de joburi în mastodonții ăștia gen Poșta, regii autonome, Metrorex, spitale, învățământ, este de tipul "odată ce ajungi acolo, ține-te cu dinții și nu-ți da drumu' până la pensie." Și dacă poți să înțelegi oarecum chestia asta în locurile călduțe cum e Metrorex, este inexplicabil cum oamenii vor să rămână liftieri într-un spital până când ies la pensie. Poate pentru că oriunde altundeva e cu muncă și răspundere… sau poate că n-au de ales, deși aici lucrurile se complică și mulți nu vor să se complice. Alternative există.
Ăsta e comunismul zilelor noastre, locul călduț, pseudosuficient, frica de nou, chiar dacă noul ar putea însemna mai bine. Văd gândirea asta prea des în jurul meu, am avut și încă am mulți colegi, de-o seamă cu mine, care gândesc așa și unii dintre ei sunt alături de Fonta și vor vota PSD la anul.
Și asta e teribil de înfricoșător!
