Nu cred că ne mai facem bine…

Să vă explic de ce cred că noi, românii, oamenii din țara asta, nu cred că ne mai facem bine prea curând:

Lăsând la o parte hoții, leneșii, maneliștii, jigodiile, mincinoșii, puturoșii, nesimțiții, inculții și toți ceilalți care îmi scapă acum enumerării, și care din păcate se înmulțesc în continuare și ei cred că așa e bine, motivul principal de îngrijorare este acela că nu există speranță acolo unde ar trebui să fie.

Partea tristă este că există oameni de la care te astepți să aibă capul pe umeri, dar constați, când ți-e lumea mai dragă, că lor:

– li se pare ok șpaga să plătești de 2 ori același lucru, că de, viața e o junglă și trebuie să te descurci cum poți, să te adaptezi. Nimic mai fals, în junglă există reguli clare și cine le încalcă, de regulă, moare. Din păcate la noi nu se întâmplă asta. Deci nu suntem nici măcar la nivelul de junglă.

– li se pare ok ca alții să fure pentru că, nu-i așa, toți fură, deci asta e regula, deci e ok. Ne adaptăm și noi. Mergem mai departe.

– li se pare normal să ai casa construită ca o fortăreață, cu ziduri de 3 m, un șanț cu apă de jur împrejur și în apă să crești crocodili sau cine știe ce balauri, ca să fii sigur. Deci e safe să trăiești în România.

– li se pare ciudat și anormal când alții acuză hoții, incompetenții și șpăgarii și le arată parul din ochi. Ei sunt ăia răi care nu vor să înțeleagă că așa merg lucrurile. Dar de fapt lucrurile nici măcar așa nu merg. Dacă lucrurile ar fi mers așa, am fi fost la nivelul unor țări ca Italia sau Spania.

Noi ne zbatem între dorința unora, mulți, de a face lucrurile să meargă așa cum se poate, cu hoții, cu jmecherii, cu învărteli, dar să meargă. Și ceilalti, mai puțini din păcate, care vor să așeze lucrurile într-o oarecare ordine, să stabilească și să respecte niște reguli după care să funcționeze toată lumea.

În această pendulare, infecții din prima categorie, cum ii numesc eu, din păcate nu au capacitatea de a pune lucrurile în mișcare. Sunt impotenți. Nu știu să dezvolte, să ducă mai departe, să gândească pe termen lung. În timp ce restul, sunt prea puțini sau resemnați sau copleșiți de primii. Puținii care mai încearcă ceva au rezultate prea mici și prea puține pentru a reda speranța de care este nevoie.

Pe lângă cei de la care ziceam la început că așteptăm speranța, mai sunt sunt cei care cred ca asta și-a luat pulovăr Mercedes.

 

Ne îndreptăm cu pași repezi spre americani. O să ajungem și noi să ne punem întrebări de genul ăsta?

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.