… cu teoria majoritatea dintre noi stăm bine. E drept că în rândul noilor generații sunt din ce în ce mai mulți care nici cu asta nu stau bine deloc. Dar asta e o altă discuție. Încă mai sunt speranțe și acolo.
Problema e cu practica. Practica ne omoară. Voința, determinarea, continuitatea, abilitatea de a te ține de îndeplinirea unui obiectiv. Încăpățânarea, aș îndrăzni să zic, dar d’asta iarăși avem mulți dintre noi, însă o folosim prost. Aici este problema multora dintre noi. Și e valabil pentru orice, de la cure de slăbire la trasee carieristice și afaceri.
Dacă ești serios și-ți respecți angajamentele față de tine, ai șanse mai mari să reușești. Desigur, asta fără să rămâi blocat pe o idee prea mult timp. Aici e delicată treaba.
Ce vreau să zic e că din aceste motive nu cred in cursuri motivaționale, traininguri de leadership, cărți de lifecoaching&company. Nu cred că dacă cineva îmi vorbește frumos timp de 1 ora, sau două într-o seară, viața mea de mâine se va schimba. Da, voi pleca de acolo plin de entuziasm și de energie, dar cam același efect pe care-l aveau în copilărie filmele chinezești gen soar 13, când de îndată ce ieșeam din cinema, brusc știam cu toții karate. Cam asta e efectul cursurilor de leadership.
Schimbarea vine de la tine și trebuie să vină cu pași mărunți. Dacă vrei, poți. Asta e valabil pentru majoritatea dintre noi. Prea puțini sunt cei care vor cu adevărat, dar nu pot. Leo spune mai bine. 1, 2, 3