Și sunt 2 variante de a depăși starea asta: fie ai bani mulți și plătești pe alții care se pricep, cam cum face Buhnici, tu urmând doar să te fâțâi cu camere printre ei ca să-i încurci. Fie te documentezi riguros și faci ce poți cu ce ai singur, singurel.
Oamenii ăștia n-au făcut nici una, nici alta. Am mai scris despre ei cu altă ocazie când, la fel, se plângeau că panourile fotovoltaice sunt nașpa și nu le ajunge curentul pentru ce au nevoie. Dar ei aveau 3 panouri și bateriile la vreo 100m de ele. Într-un final au ajuns la 4 sau 6 (din ce văd prin comentarii) și tot se plâng că nu pot face pâine prăjită dimineața.
Băi tată! Ai 6 panouri și începi să cârâi? Eu am 10 și tot nu e suficient. Și nu prăjesc pâine dimineața. Poate vara! 🙂 Asta este realitatea! (bine că s-a ars prăjtorul ăla de 2,1Kw. Serios, atât avea, 2.1KW ca să prăjești pâine. Fuck that shit!) Nu am nici pe jumătate cât aș vrea. De la vreo 20-24 de panouri în sus și stocare pe măsură, poți să zici că te apropii de un 95% din confortul pe care ți-l dă curentul de la rețea. Chiar și atunci, vor fi situații, (puține ce-i drept) în care ar trebui să dai drumu la generator ca să-ți menții confortul (de ex. după 1-2 saptamâni de cer acoperit puternic, nu mai poți pune tu la spălat rufe sau vase cu mașina de spălat care încălzește apa electric. Pentru că OFF-GRID-ul pur și simplu, nu merge așa.
A fi cu adevărat OFF-GRID, înseamnă multe schimbări, cum e asta cu mașina de spălat și apa caldă, cu iluiminatul la 24V, cu încălzitul pe timp de iarnă și în general cu stilul de viață care nu se împacă bine cu jobul 9-5. V-o spun din experiență!Dar asta e situația!
Apropo de încălzit! Gagiu se plânge că n-are ventilator în Godin-ul ăla al lui. Băi tată, nu știu ce-i cu americanii ăștia?! Observ la mulți dintre ei, aparent cu capul pe umeri și cu ceva $ituație, o chestie ciudată. Se încălzesc cu glumele astea de sobe. Mă uit și la Wranglerstar, ditamai youtuber-ul pe DIY și homestead, se încălzește cu o glumă de șemineu de 500 lei din Hornbach pe care trebuie s-o alimentezi la fiecare 2 ore. Ce-i cu oamenii ăștia? N-au auzit de centrale pe lemne, calorifere cu apă, centrale pe peleți? Serios, mi se pare ireal. Nu mai zic de tuburi solare în vid care ajută destul de mult centralele.
Jessie showed his lack of understanding when he had to call the tech support guy only to find that his batteries where in float. They bought 2nd hand batteries that were useless but hey they served their purpose cos they got a few vids out of it.
Revenind la Pure living for Life! E de apreciat ce fac ei acolo, dar oamenii sunt varză. Și din păcate mulți urmăritori, mai varză ca ei, se uită la ei și se iau după bazaconiile lor. Băi, toți greșim, la naiba, dar oamenii ăștia o fac over and over. Subestimează, greșeli de planificare. Sunt fix ca niște copii care se joacă de-a viața. Doar că pe bune. Că suportă ei consecințele e una, dar cum ziceam, alții se uită-n gura lor și fac aceleași prostii. Să fii prost de unul singur e una, dar când tragi și pe alții după tine, parcă nu mai e așa ok!
treceam mereu pe langa o casa din Bolintin si ma miram de ce are nenea ala j’de panouri pe acoperis si nu se multumeste cu 2-3 :)))
cat costa un sistem din asta complet? dooj de panouri, baterii, cabluri si … ce mai trebuie?
n-am nici cea mai mica idee.
Cam 8000€
Ce-i drept e destul de usor sa-ti dai seama care ti-e consumul mediu lunar pe o statistica de 2 ani si sa realizezi cam care-s necesitatile tale si cum trebuie sa investesti pe viitor sa reusesti sa fii in regula.
Eu personal chiar mi-am pus problema asta, daca m-as muta la casa, cat imi trebuie, cat ar costa o instalatie de dimensiunea asta…
De la 5000€ în sus.
De aceea m-am gandit ca metoda imediata si mai buna de facut economii ar fi sa eficientizez: TV-uri, frigidere mai noi (consum mai putin). Sa scap de pierderile de caldura de la casa – misiune imposibila. Si ar mai fi, dar nu imi vin pe moment. Si abia dupa ce as realiza toate acestea, cred ca ar fi logic sa imi cumpar panouri etc. Pentru ca, deocamdata, am destule aparate care consuma mult, destule pierderi
e mai ieftin curentul la rețea …. Cu 10,000 EUR stau liniștit 20 de ani.
Dacă ai rețeaua, da. Și dacă prețul rămâne constant!
Dacă facilitățile de producție vor creşte atunci costul ar trebui să fie cel mult la nivelul actual.
Economic vorbind la o creştere de producție ar trebui să scadă prețul.
Cand Enel iti cere peste 30.000 euro pentru ca trebuie sa prelungeasca reteaua si sa instaleze un nou transformator, iti bagi ceva in on grid. De banii aia pui panouri cat ai acoperisul si nu le mai platesti nici facturi.
3 panouri acoperite de zapada, mai bine tac.
OFF-Grid nu poti avea un confort ca in cazul on-grid.
Prin alte parti sunt programe NEM sau FIT ca sa poti conecta panourile la retea.
Corect, la naiba macar daca le puneau in serie si puneau pe un controler mppt, ce sa faci cu 3 panouri de 100w , puneau si ei macar 1kw de panouri mergeau pe 24 v nu erau asa de dezamagiti.