DIY (fă-ți singur), downshifting, minimalism, eco, homesteading și altele similare, toate principiile astea merg mână-n mână. Adică se întrepătrund mai mult sau mai puțin, de la caz la caz. Până la revoluția industrială, ba nu, mai inainte de asta, până la apariția atelierelor meșteșugărești, majoritatea oamenilor își făceau singuri cam tot ce foloseau. Sigur, nevoile erau mult mai puține, mai simple și mai aproape de cele de bază. Azi, sunt incomparrabil mai diversificate și mai complexe.

     Diferența e însă cunoașterea. Dacă vrei cu adevărat, azi, acum, în 2017 poți să-ți faci absolut orice ai nevoie, cu mâna ta. De la rețete de mici până la cum să faci potcoave de la zero, azi, în 2017, găsești informația, despre cum să faci orice. Cuțite, case, mașini, mobilier, altoire, cultivare, haine, materiale, bijuterii, săpun, detergenți, jucării, pamperși… ORICE, pentru orice bun de larg consum, există rețeta, varianta DIY. Uneori e mai bună, mai ieftină, mai rentabila, alteori nu!

     Problema azi nu e că nu-mi fac ce am nevoie pentru că nu știu și trebuie să mă duc la fierar că el știe, ci pentru că nu avem timp de cheltuit pe operațiile respective. Sigur unele țin de experiență, dar să nu intrăm în detalii.

     In US. curentul DIY e mult mai matur și mai răspândit decât la noi și asta pentru că, în mod paradoxal, tocmai că sunt o societate mai evoluată, tocmai de aia DIY e mai răspândit. De ce? Cum așa? Simplu: Curentul DIY nu este o reacție a conștiinței sociale la chinezărisme ieftine făcute pe bandă care se strică repede. E și asta o componentă, dar DIY, crește și se răspândește datorită felului în care s-a transformat munca din corporații. Și mă refer aici la lipsa de sens, motivație și finalitate pe care o resimte angajatul de pretutindeni. În marea majoritate a joburilor oameni fac următoarele chestii:

freacă xls-uri și răspund la mailuri, 

freacă pps-uri și răspund la mailuri

freacă x program și răspund la mailuri.

Chiar și munca de programare, a devenit una monotonă. Puține sunt cazurile de programatori care dezvoltă chestii noi, creative. Grosul e pe modul rutină, învârtit la piuliță.

     În condițiile astea, după ce 2000 ba nu, mai multe mii de ani, de când se știe omul pe planetă, munca a lui a fost pe structura muncă-rezultat-mâncat, în sensul unui final palpabil, realist, imediat folositor și foarte aproape de cel care prestează. În secolul XXI, omul muncește pentru obiective cât mai depărtate de el (nu vorbim de salariu), pe care de cele mai multe ori nu le cunoaște și nici nu ajunge să le cunoască. Și de aici vine debusolarea, depresia, stresul și alte necazuri. Dar tot aici intervine DIY, ca refugiu, ca soluție a căutării sensului chestiilor. Și nu de puține ori, se ajunge în situația că oamenii preferă să dea mai mulți bani pe chestii DIY, în loc să le cumpere rapid, comod și ieftin din magazine. Pentru că de fapt, ei cumpără altceva, chiar dacă nu-și dau seama, ei completează acolo o alta lipsă.