Viața e ce se întâmplă în timp ce tu ești ocupat cu alte planuri
Say what?! Aparent cineva s-a gândit că ar fi interesant să se organizeze un concurs de limba română la Tokyo. Și a reușit. Acum e la ediția a 3-a. Așa ceva pare incredibil, dar să nu uităm că Japonia e altă planetă, iar japonezii nu sunt de pe Terra.
nou nouț marca PSD. Prevederi:
– înjumătăţirea suprafeţei pe care România ar trebui să o împădurească până în 2030, because f**k logic.
– RA-APPS să-şi înfiinţeze propriul ocol silvic, asta ca să poata ei să-și “administreze” pădurile fără să se mai împiedice de ocoalele silvice ale Romsilva.
– din fondul forestier naţional vor fi scoase perdelele forestiere de protecţie, jnepenişurile şi păşunile. Hai cu inundațiile.
de aici
Mie unu, chestia asta de mai jos mi se pare o bătaie de joc. Ce fel de rasă mai suntem și noi oamenii… unii muncesc din greu, învață, transpiră, ani la rândul, pentru a face niște lucruri extraordinare, pentru ca societatea să ajungă la un anumit nivel de bună-stare, nivel în care niște alții își pot permite aroganțe de tipul celei de mai jos, își pot permite să distrugă spre nici un folos, altul decât 3 secunde de zâmbet în colțul minții unor amețiți ca noi care ne uităm la așa ceva, munca nu doar a celor care au produs direct mașinăria aia, ci a tuturor celor care ani de-a rândul au contribuit la aducerea ei la un anumit stadiu al tehnicii.
Unde ajungem cu astfel de atitudini? Care e plus valoarea și contribuția noastră la împins căruța înainte? Asta suntem?
Nu mă îtrebați de ce fix New York-ez, habar n-am. N-am o afinitate speciala cu New York sau vreo slăbiciune pentru americani, pur și simplu s-a întâmplat. O fi efectul Hollywood, habar n-am.
Revenind… Parchez mașina regulamentar în zona metrou Aurel Vlaicu cu gândul la ceva foietaje cu brânză pentru de dimineață. Banner-ul de mai jos a fost declicul. Am încetinit din graba tipică “spre birou, am mers din ce în ce mai încet, până m-am oprit în fața ușii de intrare a barului.
M-am uitat ușor neîncrezător, dar curios, timp de 2-3 secunde, când o prezență plăcută (ce nu apare în poze din motive lesne de înțeles :)) mă învită înăuntru. Și așa a început. O încăpere mică, dar cochetă, simplă, curată în care câțiva tineri curajoși și optimiști au deschis un bar de sucuri și smoothie-uri din fructe. Pentru mine e prima chestie de genul ăsta care-mi iese în cale. Mă simțeam ca tipul ăla din “Fat sick and almost dead”
Am schimbat cateva vorbe, foarte deschis cu oamenii de acolo, despre aparatele de stors fructe, ca și cum aș fi fost vreun fin cunoscător, ceea ce nu e adevărat, doar că mi s-a părut că au unul la fel cu al meu, despre cum că e bine să mâncăm sănătos și că “afară” sunt multe astfel de localuri, în timp ce unul din ei mi-a preparat limonada de mai jos pentru care “prezența” m-a taxat cu doar 5 lei. Tot paharul ăla plin cu limonadă cu miere. Mi se pare un preț decent, comparativ cu ce am mai întâlnit.
Le-am spus că vreau să scriu despre ei și m-au lăsat să fac poze. Îi găsiți pe facebook sau la ei pe site: www.freshhappy.ro
Eu le urez din nou succes și vă recomand și vouă să beți sucuri de fructe, frunze și legume stoarse, storcite, presate, chinuite, oricum, numai să beți.
Downshifting e una, să vrei de bună voie și nesilit de nimeni să te întorci în Evul Mediu e cu totul alta.
Să dai stresul de a plăti rate la bănci, pe mersul la budă în fundul curții, mie nu mi se pare nici o jmecherie. Pot înțelege simplificarea stilului de viață, pot înțelege renunțarea la ambițiile de ajunge pe culmile cele mai înatle ale succesului, dar nu pot înțelege renunțarea benevolă la confort, la internet, telefonie, duș cald, igienă, etc.
Because… fu*k logic!
