Skip to content

h

Viața e ce se întâmplă în timp ce tu ești ocupat cu alte planuri

  • Știrile mele
  • DIY
  • Eco
  • Tehnologie
  • Contact

Tag: Eco Umberto

Umberto Eco și-a dat cu părerea

22/07/201507/12/2015 haivas

   Umberto Eco, ușor nebăgat în seamă din 1988 de când n-a mai scris ceva senzațional, și-a dat cu părerea zilele astea despre internet, online și social media.

   Trei chestii nu mi-au plăcut la ce-a spus la Universitatea din Torino, a 273-a Universitate care-i oferă titlul Honoris Causa în ceva…

1- Spune el că "Rețelele de socializare dau drept de cuvânt unor legiuni de imbecili care înainte vorbeau numai la bar după un pahar de vin, fără a dăuna colectivității. Erau imediat puși sub tăcere, în timp ce acum au același drept la cuvânt ca și un premiat cu Nobel." Da, așa e. După logica lui, premiații Nobel ar trebui să vorbească, proștii să tacă. Bătrânelul se pare că n-a înțeles nici până la vârsta asta treaba cu libertatea de opinie, poveste în care accentul se pune pe "libertate". Lui i-ar fi plăcut probabil ca proștii să tacă, eventual cei care zice el că-s proști. În fine, nu pot împărtăși părerea lui pentru că iubesc prea mult libertatea.

2- A doua chestie, care se leagă de prima, este problema filtrării informației. Pentru că vezi Doamne, "legiunile astea de imbecili" răspândesc informație falsă, și asta trebuie filtrată de cea validă. Și că asta ar fi o problemă majoră. Eu cred exact pe dos. Povestea asta e unul din cele mai bune instrumente de auto-educare. Oamenii, milenials în special, nu mai cred tot ce citesc pe net. Dacă vor, fac o mică cercetare și se lămuresc, altfel nu-și bat capul cu toate inepțiile de pe net, așa cum fac părinții noștri, mult mai creduli la toate mailurile și ppt-urile care circulă despre diverse chestii de la soluții minune, la vindecări miraculoase, scenarii apocaliptice și teorii ale conspirației.

3- Soluția lui Eco la problema de mai sus, a invaziei de informație, ar fi o supraveghere a internetului. Pam-Pam! Moșul pare că are o problemă cu libertatea de orice fel așa că… ciment! Ironia face a această declarație a lui să devină virală tocmai în rețelele de socializare. Cireașa de pe tort a venit totuși când a spus că informația pe hârtie va continua să existe… câtă vreme va trăi el, cel puțin.

Domnul Eco, unul dintre puținii scriitori din care am citit cu plăcere câte ceva, are 2 bile negre din partea mea.

Posted in Prima Pagină, TehnologieTagged bătrâni, Eco Umberto, internet 1 Comment on Umberto Eco și-a dat cu părerea

© 2022 h

Proudly powered by WordPress | Theme: x-blog by wpthemespace.com

We are using cookies to give you the best experience on our website.

You can find out more about which cookies we are using or switch them off in settings.

h
Powered by  GDPR Cookie Compliance
Privacy Overview

This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.

You can adjust all of your cookie settings by navigating the tabs on the left hand side.

Strictly Necessary Cookies

Strictly Necessary Cookie should be enabled at all times so that we can save your preferences for cookie settings.

If you disable this cookie, we will not be able to save your preferences. This means that every time you visit this website you will need to enable or disable cookies again.