Nu știți. Nici eu n-am știut multă vreme. Dar aseară s-a întâmplat. Ce să mai… e mișto și vă doresc și vouă. Aseară pentru prima dată pe strada noastră, o stradă atât de nouă acum 7 ani, încât era formată din două urme de tractor prin iarbă, aseară, cum ziceam, s-a făcut lumină, adică avem iluminat stradal. Relația mea cu iluminatul public e veche de aproape 30 de ani.

Când eram copii, prin anii 80-90, iluminatul stradal era ultima problemă a societății.  Practic erau aceleași becuri care mergeau de ani de zile pe stâlpi pe lângă care creșteam: unu chior, doi lipsă, altu bun. Și așa era tot derdelușul. Lumina gălbuie a becului de pe stradă ce se reflecta în urmele lăsate de sănii pe zăpada înghețată, e una dintre cele mai vii și mai frumoase amintiri. Vara erau 3 bănci și 3 stâlpi înșirați de-a lungul blocurilor paralele.  Doar două becuri funcționau, iar noi ne strângeam la povești sub fiecare în funcție de cum ne propteam de-o bancă sau de alta. La un moment dat, probabil după revoluție, au schimbat un bec, la un stâlp acoperit de o viță de vie. Chiar la scara mea. Parcă se schimbase tot cartierul. Când se aprindea seara ăla, era altă lume, alte umbre, alte percepții, alte dimensiuni, altă volumetrie. Altă viță de furat struguri că la aia nu mai era rost. N-a durat mult. După puțin timp s-a ars și totul a revenit la normal.

Mai târziu când eram prin liceu, a venit un primar în Slatina, Păunescu parcă-l chema. Ăsta saluta lumea pe stradă ca la țară, doar că era un sat cu vreo 70 000 de țărani. Chiar și pe mine mă saluta, deși eram un puști oarecare de liceu. Și eu, ca un tânăr respectabil, îl salutam respectuos. Am aflat apoi că el era primaru. Ei, omu' ăsta a pus iluminat public în Slatina cam peste tot. Așa-mi amintesc, în zone în care și stâlpii lui Ceaușescu ruginiseră. Era o nebunie!

Au trecut anii, becurile s-au ars, nimeni nu le-a înlocuit. Venit la București, m-a durut în cot de iluminatul public. Seara, printre căminele din Măgurele era semi-întuneric, plin de maidanezi  și cupluri care aveau nevoie de o cameră. Au urmat beculețele de pe Magheru și cel mai mare brad din Europa.

Mutat în câmp, făcut stradă nouă, au urmat de 7 ani de beznă pe drum. 7 ani care s-au terminat aseară…

M-am gândit apoi la efectele iluminatului public pe o stradă care strâpunge efectiv un câmp semi sălbatic.

1-  Efectul psihologic. E de departe primul și cel mai important. În primii ani senzatia era așa: Măgurele centru, lumina aproape ok. Pe măsură ce mergeai spre Vârteju becurile erau chioare și unu la doi stălpi. unu da, unu ba. Părăseam strada principală din Vârteju intram pe una secundară care avea și ea 2 becuri chioare. Apoi urma ruptura și bezna când mergeam pe strada mea. Ne obișnuisem cu ruperea asta de "restul lumii". Acum ne vom obișnui cu includerea în rândul lumii.

Apoi, tot la efect psihologic intră și securitatea. Am avut casa spartă de 2 ori. Nu susțin că becurile de pe stâlpi împiedică hoții. Nu, dar din nou, psihologic îi afectează. Lumina de pe stâlpi e alb rece, care psihologic are efect de respingere. Albul rece te ajută să vezi cele mai mici detalii, pătrunde peste tot indiferent de culorile pe care se revarsă. Probabil se gândesc de două ori, se simt  văzuți, luminați, expuși. Nu e tot una.

2- De acum animăluțele sălbatice de noapte ne vor ocoli mai mult. De ex. vulpea la găini. N-a venit până acum niciodată, dar am văzut-o de multe ori fie fugărind iepuri, fie fugind spre sat la halit. Odată am văzut-o fugind de rupea pământul cu o haită de maidanezi după ea. Le-a dat fum de nu s-au văzut.

3- Mă tem că-mi vor pleca cucuvelele de la sageac. Deși pe partea aia de casă e întuneric, o parte din teritoriul lor de vânătoare e acum luminat si nu cred că le place asta. Oricum o să le închid jmecheria că nu face bine la izolarea acoperișuilui. (teoretic acolo trebuia să fie plin de vată de sticlă, dar dacă n-am știut…. acum e mai dificil, dar o să fac și operațiunea asta.)

4- pot lucra mai mult în grădină. Practic am lumină-n toată curtea și pot face  o grămadă de chestii după lăsarea întunericului.

5- curtea găinilor se super bine luminată. Am putea face un fotbal acolo.

6- Iarna putem ieși la săniuș pe toată strada fără probleme seara, după ce venim acasă.

7- Crește prețul terenurilor.  Nu plecați pe fentă!

8- Potențiali noi vecini mai repede, mai aproape. Va fi și mai greu să le explic că încă nu este rețea de branșament. Cred că nici n-o să-mi mai bat capul. "Cum nu e curent? Pai stâlpi, fire, becuri?" O să fie bine. Luați!

Bun. Am pus știrea asta cu iluminatul pe strada noastră pe grupul de FB  al locuitorilor din Măgurele. Cineva a zis: Norocoșilor! Nu, norocul n-are nici o legătură. N-am dat cu zarul 7 ani ca să am iluminat stradal. Acolo e noroc. Aici a fost un demers, o luptă de lungă durată. La început am vorbit cu primarul de atunci. Mi-am dat seama că e un cioban fără viziune care face, dacă ai și tu grijă de el. Ce puteam să-i dau eu? Câteva sute de lei? Ar fi uitat în secunda doi. Dar nici n-am vrut! Soluția era să vină alții. Am votat de 2 ori (parcă) echipa PNL Măgurele. Am vorbit cu cine am putut, poate am adus 1-2-10 voturi în plus, nu știu! Dar în cele din urmă a ieșit. După care a urmat altă perioadă de așteptări, conștient fiind că orașul e praf și sunt multe de făcut, iar noi nu eram tocmai buricul târgului. Ce se făcea acum 2 ani prin centrul Măgurele (iluminat stradal cu leduri) a ajuns acum și la noi. Și va ajunge peste tot. La fel și apa și canalizarea. Se lucrează în Măgurele ca la balamuc și sper să se lucreze mulți ani de acum înainte. Mă credeți sau nu, dar când văd utilaje pe drum prin Măgurele, când văd grămezi de nisip pe margine sau șoseaua traversată de vreun șanț astupat, eu chiar mă bucur. Restul poate se plâng că șanțuri, că noroi, că le-a stricat florile de la poartă. Dar eu mă bucur pentru că astea sunt semne de progres, semne că e timpul să dai foc  la WC-ul din fundul curtii. Mai întâi la cel fizic și mai apoi și la cel mental.

Răbdare și votați ce trebuie! Nu toți sunt la fel!