Sunt multe povești pe youtube pe tema asta. Este chiar o nișă în creștere despre mutatul la țară și toată nebunia trecerii la o viață mai simplă, mai liniștittă, mai sănătoasă. Povestea de mai jos e doar un model și mi se pare destul de realist, decent, prezentat.
Așadar, dacă vrei sa scapi de jobul ăla de la 9 la 5 iată la ce trebuie să te aștepți:
1- Chiar dacă renunți la job, vei avea nevoie de un venit pt a plăti facturile: energie, benzină, doctori, medicamente, etc. Chestii esențiale. Cel puțin astea.
2- Va trebui să faceți sacrifcii. S-ar putea sa nu-ți mai permiți unele lucruri pe care ți le oferă un salariu de la un job normal. Deci va trebui să renunți la chestii care costă.
3- S-ar putea sa muncești mai multe ore decât cele 8 pe care teoretic le stai la birou/zoom.
Bun, acum sa ne uităm la cum au făcut trecerea oamenii ăștia:
1- Ieșit din datorii.
2- Începi să economisești pt proiectul în care te retragi. (casă, teren, etc.)
3- Reduci cheltuielile. Cumperi numai ce e esențial, fără mâncare specială, fără mese în oraș, fără coafor, barber-shop sau alte mofturi de genul. Aici fiecare și le știe pe ale lui.
4- Calculezi ROI-ul la orice faci. Capre, găini, grădină orice. Câți bani bagi și câți bani scoți.Merită, nu merită?
Din ce faci venit? Practic din orice.Youtube, vinzi din ce produci, carne, gemuri, alcool, legume etc. Faci tot felul de joburi punctuale (o masă, un website, o campanie) la care te pricepi ca sa faci un ban în plus.
Chestia asta nu e pt oricine, așa că-ți sugerez să te uiți bine la toate aspectele astea și să iei o decizie. Sigur, mai e și varianta de mijloc în care unul din voi rămâne la un job relativ stabil (atât cât mai pot fi stabile joburile în ziua de azi) iar celălalt poate face chestiile de mai sus. Majoritatea “retrașilor la țară” funcționează pe calea asta.