Skip to content

h

Viața e ce se întâmplă în timp ce tu ești ocupat cu alte planuri

  • Știrile mele
  • DIY
  • Eco
  • Tehnologie
  • Contact

Tag: news

Pentru aproximativ 80% din oameni, nu merită să faci nimic.

12/03/202011/03/2020 haivas

Mă uit la multe cazuri în care niște oameni, cetățeni, fac chestii bune, aproape gratuit, pentru alții. Am mai scris pe tema asta. Și bag în oala asta și politicieni, primari, consilieri de bună credință care fac chestii mișto etc dar și oameni din societatea civilă, binefacatori privați etc. Pt că si unii și altii depun un efort, remunerat sau nu, mai mult sau mai puțin, pentru a face un bine celorlalți. Si cei la care mă refer nu o fac neapărat pentru salariu sau banii pe care îi primesc, pentru că genul ăsta de oameni și-ar putea câștiga existența oricând făcând altceva, pentru altcineva strict pentru remunerație.

DAR ei aleg să facă ceva pentru alții. Și știți ce fac ceilalți? Cei pe care eu îi estimez a fi undeva la 80% dintre oameni? Aruncă cu noroi, împroașcă cu mizerii, împrăștie minciuni și fake news, sunt complet lipsiți de recunoștință, vor și mai mult, sunt în continuare și mai nemulțumiți. E ceva ireal. Oamenii ăștia chiar nu merită nimic, chiar merită să rămână cu WC-ul în fundu’ curții în mizeria și prostia lor.

Am făcut un exercițiu de imaginație și m-am gândit cum ar fi să fiu eu primar într-un sat. Oriunde, undeva în România. Aș luat câțiva oameni deștepți cu mine, am scrie proiecte, am lua fonduri, am pune asfalt, canalizare, apă, am moderniza școala, am face un dispensar cât de cât și chestii d’astea de bază pe care le poți face cam în orice sat din România. Si mulți ca mine ar putea face la fel. Nu e chiar așa mare filosofia! Ei, după 2-3 ani de muncă d’asta ca să nu se mai șteargă oamenii cu cocenii la cur, vin ăia 80% și fac pipi cu boltă pe tot efrotul tău! Eu, unul, în secunda doi, aș pleca și mi-aș vedea de ale mele și i-aș lăsa în sărăcia și prostia lor. Asta cred c-aș face!

Sincer, tu ce-ai face? Cum ai reacționa?

Posted in Prima PaginăTagged apă, Chestii bune, fonduri, mare, mizerii, news, politică, România, vin 6 Comments on Pentru aproximativ 806 din oameni, nu merită să faci nimic.

Știrile mele 14 martie 2018

14/03/201813/03/2018 haivas

USR singurul partid care se opune pensiilor speciale

Tăpălagă și Pantazi pleacă de la Hotnews

Păpușă agresivă

Problemele directorilor de companii din România: fiscalitate, forța de muncă, infrastructură. Adică TOT. :))

Oamenii vor casa lor  .Mai ales dacă e gratis.

Flash news: industria modei poluantă și imorală.

Franța: 700 mil.€ pentru energie solară

 

 

 

 

 

 

 

Posted in Prima Pagină, Știrile meleTagged casa, energie, news, România, știrile mele comment on Știrile mele 14 martie 2018

Știrile mele 12 februarie 2018

12/02/201812/02/2018 haivas

BIG BIG news! Parlamentul European vrea să elimine ora de vară!

Cultivăm mult și culegem puțin.

E plin Atlanticul de vâslași români. Practic nu trec 2 săptămâni fără să aud de unul nou: Andrei Roșu, Alex Dumbravă, acum Sorin Drugan

Se dă premiu un jurnalistului care pune 2 întrebări lui Dragnea!

Prima pădure verticală din lume

Aparent Bacul de anul e puțin ilegal

Suntem analfabeți și statul român minte în statistici

Bani din închirierea Transfăgărășanului

Soros lupta pt exit Brexit

Panourile fotovoltaice sunt pasul următori firesc

 

 

 

Posted in Prima Pagină, Știrile meleTagged brexit, fotovoltaice, news, statistici, statul român, știrile mele comment on Știrile mele 12 februarie 2018

Un mare NU pentru uniformele școlare

11/09/201711/09/2017 haivas
  1. Da, de ce? Că mie îmi convine cu uniformele astea. E mai simplu. Știu clar cu ce o îmbrac pe fi-mea, zice o mămică.

Da, sigur că ție, ca părinte, ți-e mai simplu și preferi asta.  Mai simplu e și să-l trimiți la școală de luni până vineri, să doarmă acolo, să manânce acolo, să socializeze acolo, să de toate acolo. E mult mai simplu, nu?! Ca părinte nu ar trebui să faci ce e  mai simplu pentru tine,  ci ar trebui să primeze ce e mai bine pentru copil. Și de ce nu e bună uniforma pentru copil? Să vă zic ce făceam noi în clasele 1-4 când aveam uniforme obligatorii: prima chestie era să rupem emblema (unde era scrisă școala și clasa, parcă) cusută pe mânecă. Era un semn de rebeliune, că vroiam să fim altfel sau să nu fim urmăriți, identificați în caz că… nimic. Oricum nu făceam noi acte de haiducie. Cel mult treceam strada pe lângă trecerea de pietoni, de spart geamuri nu se punea problema încă. Tot ca să fim altfel, suflecam mânecile de la cămașă sau descheiam sacoul și mergeam așa ca “jmecherii” cu mâinile în buzunarele de la pantaloni. Ca să fim altfel, decât restul. Și asta o făceau o ceată de pitici de clasa a 2-a, care de când se știau fuseseră înfipți în uniforme. Nu era ceva ce învățasem sau văzusem la alții, era o pornire lăuntrică de a ne exprima mica personalitate în formare. Trebuia să fim noi altfel.

  1. Lasă bă, că uniformele sunt bune, să nu fie unii mai jmecheri să se dea mari cu hainele lor de firmă

Ok, da, hainele pot fi motiv pretext de bulling. Dar dacă le iei asta, în secunda doi vor găsi altceva, că n-ai șapcă sau că ai păru creț și așa mai departe. Și apoi pentru ce vrei să-l pregătești? Să devină o rotiță în sistem, o altă uniformă,  o parte docilă și ascultătoare sau vrei să fie un om independent, liber și creativ să-și croiască singur viața, să ia decizii, să lupte, să încerce, să caute, să creeze, să vrea mai mult, mai bine? Ei bine, în lumea asta din a 2-a variantă, va da peste jmecheri care se laudă cu hainele de firmă pe care le-au primit și va trebui să știe cum să le dea peste nas atunci când e cazul. Mai mulți stimuli sunt mai buni decât mai puțini. Ascunderea într-o bulă în care totul e aranjat și toate stabilite, nu e o soluție.

  1. Tot nu înțeleg, de ce le strică uniformele? Cu ce-i afecează pe ei? Important e ce au în cap, ce învață la școală, aia contează.

Da, aia contează. Ce învață. Din păcate, sau din fericire aș zice eu, procesul ăsta de învățare nu e cu butoane. Nu se dă play când intră în clasă și, pauza când ies. Ci din contră, e un ceva continuu, la fiecare secundă, la fiecare gest, replică, ei învață ceva. Absorb totul. Sistemul educațional, și-n România și-n multe alte țări, nu e conceput să te pregătească pentru viață. Singura speranță e să dai peste un educator, învățător, profesor care înțelege asta și știe pe ce lume trăim.

Ce învață ei din uniforme? Până la o vârstă mai nimic. Nu-i afectează așa tare, sunt doar faze trecătoare de ținut mâna-n buzunarul de la pantaloni. Apoi vor începe ușor, ușor să se „revolte”, să iasă din tipare, să se manifeste, să se exteriorizeze, să iasă în evidență, INCLUSIV sau MAI ALES prin felul în care se îmbracă. E normal, cresc, vor să atragă, vor să hormoni! E simplu, logic, firesc, natural.

Apoi, și aici e chintesența împotrivirii mele vis a-vis de uniformă, ORICE FORMĂ DE STANDARDIZARE A ELEVILOR E STUPIDĂ  ȘI NENATURALĂ. Uniforma (ca și testele standardizate) nu e decât o altă încercare de secol XIX (ăsta e 19, pt milenials) de a trata copiii, oamenii ăștia mai mici, ca pe produse industriale, care trebuie să încapă într-o cutie. Până la 6 ani să încapă în cutii mai mici, de la 7 la 10 ani în cutii mai mari și tot așa.

FLASH NEWS DE SECOL XXI ( ăsta e 21): Oamenii sunt diferiți. Și trebuie să-i tratăm diferit. Cresc diferit, învață diferit și ajung să fie adulți diferiți, cu toate încercările de vreo 2 secole de standardizare a lor.

4. În toate țările civilizate, la școală copii au uniforme. Noi de ce să fim altfel?

În toate țările civilizate educația e la pământ. E praf. SUA, prima putere economică, ocupa locul 29 acum câțiva ani, în 2009, UK era pe locul 25 la citire și 28 la matematică, per total la citire de ex. doar Finlanda, Singapore, Hong kong, Japonia și Canada au bifat excelent (sursa). Restul sunt medicorii. LA CITIRE, o chestie elementară, să ne înțelegem. Deci pe cine vrem să urmăm? Care țări civilizate?

Apropo, în Finlanda NU SUNT UNIFORME în școală, terminați cu prostiile.

Many institutions are combined primary and secondary schools with no major unsettling transition stages; this also allows a consistent ethos and common language to pervade. Students address teachers by their Christian names, do not wear uniforms, and are encouraged to relax in their surroundings.

Dar să nu începem cu educația finalndeză că mă deprim grav. 🙂

  1. Păi și ce, e mai bine să vină cu scrisuri și cu hainele în fel și chip, rupte, colorate, deșuchiate pe ei?

DA, pentru ei ar fi mai bine să vină așa. Dar să vă zic un secret: n-or să vină. Cămășile-nflorate și blugii rupți la spate erau un manifest împotriva uniformelor și normelor și standardelor de tot felul impuse aiurea. Unora dintre noi le greu să digere asta, dar tâmpenia cu judecatul oamenilor după haine, trebuie să înceteze. Suntem departe de asta, chiar dacă declarativ suntem deschiși, practic n-o facem pentru că nu suntem educați în sensul ăsta. A merge îmbrăcat deșuchiat la școală e una, să faci asta mai târziu la interviul pt job sau întâlnirea cu vreun finanțator pentru ideile tale crețe, e cu totul alta.

Am câțiva prieteni din copilărie, (plete, cântăreți de rock, cămașa scoasă din pantaloni,  știți genul) pe care-i văd că îmbătrânesc și se transformă (deocamdată doar mental) în niște boșorogi pentru că le e mai ușor: au uitat de plete și chitară și acum vor să fie barieră și gratii la școli, să fie all inclusiv, să fie plaja la maxim 100 m de cameră, mi-e lene să mai merg cu cortul sau să mai urc până la Curmătura și așa mai departe. Și dacă tu le ai pe toate astea copilul tău vede și învață de la tine. Și atunci cum mai  vrem noi schimbare de la ăștia mici dacă ei nu văd schimbare la noi, dacă noi nu avem energia și voința de a ține măcar pasul cu ei, de ce le mai cerem să fie în fel și chip? Schimbarea începe cu noi, sau cum era aia?

Posted in Prima Pagină, Știrile meleTagged canada, copii, copiii, decizii, fericire, haine, japonia, jmecheri, news, rock, România, SUA, viață 1 Comment on Un mare NU pentru uniformele școlare

Știrile mele 18 august 2017

18/08/201717/08/2017 haivas

– România polarizată. Pib-ul pe cap de locuitor la extreme.

-Diferența dintre fake news și click-bait

-Un polițist mai beat decât șoferul pe care l-a oprit

-AC din RATB mai are de așteptat. Licitația a fost anulată. Lăsaț că vine toamna.

-Trump a făcut o prioritate din reînceperea discuțiilor pe seama NAFTA, tratat de liber schimb între Canada, SUA și Mexic. Păi si cu zidul cum rămâne boss?

-Beny Steinmetz, ăla cu Roșia Montana și Gabriel Resources, plasat sub control judiciar în Israel. Va fi eliberat din arest. Și ăsta dă vina pe Soros.

-Tăriceanu, iar nu stă la coadă. Păi ce, el e prost? Nu, e deștept, că d’aia e acolo.

-Principalele domenii ale proiectelor înscrise la Start-up Nation sunt patiserie, confectii si dezoltare software. Patiserie? Pe bune? Altceva n-au găsit?

–

 

Posted in Prima Pagină, Știrile meleTagged canada, news, România, start-up, SUA, Trump 2 Comments on Știrile mele 18 august 2017

Posts navigation

Older posts

Recent Posts

  • Garmin Forerunner 55 e dezamăgitor, dar ieftin
  • Tesla e deja vechitură
  • Ce ai și ce nu ai nevoie ca să mergi cu bicicleta la servici
  • Rucsacuri pt bicicletă
  • Sfaturi despre gazon

Comentarii

  • haivas on Cum schimbi geamul la șemineu
  • cornel on Cum schimbi geamul la șemineu
  • Haivas on Rucsacuri pt bicicletă
  • Mihai Dobre on Rucsacuri pt bicicletă
  • Mihai Dobre on Cauciucuri pentru biclă

Am mai scris

  • Garmin Forerunner 55 e dezamăgitor, dar ieftin
  • Tesla e deja vechitură
  • Ce ai și ce nu ai nevoie ca să mergi cu bicicleta la servici
  • Rucsacuri pt bicicletă
  • Sfaturi despre gazon

© 2023 h

Proudly powered by WordPress | Theme: x-blog by wpthemespace.com

We are using cookies to give you the best experience on our website.

You can find out more about which cookies we are using or switch them off in settings.

h
Powered by  GDPR Cookie Compliance
Privacy Overview

This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.

You can adjust all of your cookie settings by navigating the tabs on the left hand side.

Strictly Necessary Cookies

Strictly Necessary Cookie should be enabled at all times so that we can save your preferences for cookie settings.

If you disable this cookie, we will not be able to save your preferences. This means that every time you visit this website you will need to enable or disable cookies again.