M-am uitat de mai multe ori la clipul ăsta și de fiecare dată îmi vin în minte tot secvențe din copilărie când ne jucam cu cornete prin șantierele comuniste. Când ne "împușca", "eram luați". Când erai luat, erai gata, erai "mort", afară din joc, nu mai existai, nu mai prezentai interes, erai în afara lumii jocului din mintea noastră.
Aparent tipa e din Qamishli, Siria și zice ceva de genul " Pentru numele lui dumnezeu, de ce nu m-a nimerit?"
Mi se pare interesant faptul că ea, ca și noi atunci, nu realizează ce se întâmplă, în general… Nu doar că i-a zburat glonțu pe la ureche. Poate de la vederea a prea multor morți, e prea obișnuită cu moartea. Glumește, râde în fața morții, râde, poate, de greșeala ei, de faptul că era să decoreze peretele ăla în culori aprinse, se oftică că glonțul n-a nimerit-o, se frige punând mâna pe țeava puștii, are papuci de spumă și batic albastru. De ce oare s-ar oftica ea că n-a nimerit-o glonțul? Atât de "frumoasă" să fie viața acolo sau să fie o chestie religioasă?
Îmi și imaginez scena extinsă: ea a preluat puțin jobul celuilalt cât trage și el o țigară. Ăștia au filmat-o și-au pus-o pe net. Cam ăsta trebuie că e cotidianul prin alte părți ale lumii. La noi e bine. Să zicem, totuși merci, chiar dacă avem guvernu Dragnea 2.