Să ne fie clar de la început, nu mă plâng de condiţiile de acolo. La banii pe care i-am dat era de aşteptat oarecum. Adică a fost atât de ieftin, încât dacă mai scădeau la preţ, mi-ar fi dat ei bani să merg acolo. Iar eu sunt genul de om care scoate doi litri de apă din cort  cu cana şi adoarme liniştit. Deci chiar nu sufăr de condiţii de cazare. Dar ce spun aici e pentru restul lumii normale, care vrea, vorba aia, "o budă normală şi un duş cât de cât."

     Hotelul Sun Palace din staţiunea Sunny Beach e probabil cel mai ieftin, dar şi cel mai prost hotel din Bulgaria. Pe din afară şi la recepţie e ok-ish, adică aproape normal spre decent dacă te uiţi la el aşa, din stradă, sau eşti într-o plimbare prin el. Aşa cum le vrăjea managerul de  hotel pe fetele alea de la agenţiile de turism. Le plimba prin recepţie, pe la piscină, toate bune şi frumoase, ţaca-paca, bârzo, bârzo, ne băgaţi şi pe noi în ofertă.

Camera

– Când am intrat în camera de 3 stele (are şi un corp de 4 stele sic!) primul lucru care m-a lovit a fost mirosul de 1989. Toamna.

– camera e măricică

– are balcon

– În prima zi capul de la duş s-a desprins de furtun. Era pus la mişto, să pară funcţional

– 2 zile mai târziu, mirosul din cameră rezistă

– Tv sport din 1997. Cartoon Network în bulgară e horror.(bârzo, bârzo e tot ce pricepeam)

– Toate chestiile aveau urme de uzură grave. Probabil erau aceleaşi de pe vremea regelui ăla al lor care a fost apoi prim ministru.

– Noaptea, apa caldă era apă rece pentru că noaptea nu e soare s-o încălzească.

– o singură priză.

– fără net. Era ceva net, pe bani, multi, un net prost şi trebuia să bagi banii la un tonomat de la recepţie de unde luai o parolă.

Restaurantul

     Acelaşi şi pentru săracii de la 4 stele şi pentru amărâţii de la 3 stele. Un împinge tava dubios.

– toate cănile erau ciobite. Şi o bună parte din farfurii. Nu e mare bai, dar ca idee, arată naşpa.

– oamenii, se comportau ca ieşiţi din peşteră, astfel încât salatele erau de multe ori o amestecătură între toate frunzele şi sosurile de acolo. Exagerez, dar ideea e că nu aveau răbdare să folosească intrumentul din fiecare salată şi puneau cu aceeaşi lingura 3 tipuri de salate.

– mâncarea, cu mici excepţii de normalitate, era proastă, pentru că aveau un bucătar prost, dar am să revin cu un ghid de supravieţuire pe tema asta.

– apa de la fântâni era de fapt de la robinet sau de undeva de unde umpleau ei bidoanele alea. Am văzut când au schimbat un bidon d'ăla  şi am observat că nu era sigilat. Ceea ce mi-a atras atenţia şi asupra urmelor de uzura ale bidonului. Ce avem noi la birouri e parfum. Mă refer la igiena instalaţiei şi a bidoanelor. N-am făcut teste la apă. Poate era mai pură decât ce bem noi. Nu ştiu asta.

– pizza de la ora 4, era proastă spre infectă cu gust de ciorapi putreziţi în bocanci uitaţi pe munte. Maxim 2 felii de fiecare persoana care stă la coada.

– am văzut cum s-a rupt un scaun de lemn cu un tip. Sigur, era gras, dar nu exagerat. De fapt era mare, înalt, gen viking, doar că era ardelean.

– un condiment dubios mustea în aer în fiecare zi. Probabil ceva tradiţtional pentru că l-am simţit şi la alte terase.

– ciorbele erau o zeamă lungă, fadă, fără gust. 

– Nu ştiu din ce cauză, dar în afară de mine, toţi membrii tribului au dat la boboci. Pe rând, de la cel mic până la şefa. Că de la mâncare, că de la apa de mare înghiţită, că de la amândouă, nu ştim. Şi nici nu vom afla vreodată. 

– după ce am gustat din sucurile de la "robinet", i-am rugat pe juniori să nu mai bea de acolo. Era o apă colorată cu iz de ceva, mov, portocaliu etc. Deci nu! S-au conformat neaşteptat de uşor. Erau altele mai ok.

Piscina

     Au 2 piscine. Una în interior într-o zonă pe care o numeau băi turceşti sau aşa ceva, cu parfumuri, masaje şi alte nebunii pe care nu le folosea nimeni. Părea ok, dar apa ceva mai rece decât în cea de afară. Şi o piscină în exterior, în curtea hotelului, cu o parte cu apă mică pentru pici.

Ce era stupid la piscină faptul că, teoretic, aveau voie în aia mare doar copii de minim 12 ani. Ăsta era criteriul suprem. Nu înălţimea, nu faptul că ştie să înoate, că e însoţit de părinte sau că are 5 colace sau alte tâmpenii. Nimic. Trebuia să aibă 12 ani şi pace. Dacă avea 12 ani putea să se înece liniştit.  Atât de imbecil era şi directorul hotelului, cam cât e regula asta de tâmpită.

Serviciile

Ca la stat. Proaste! Tăntici plictisite, sictirite de treaba pe care o aveau de făcut. Singurii care-şi dădeau duhul pentru patrie erau animatorii. Frumuşei, frumuşele, vesele, voioase, zâmbitoare. Incercau să spele din "mizeria" care mustea în aer. Şi uneori le ieşea. Oamenii percutau la prostioarele lor de joculeţe, karaoke şi alte chestii.

    Destul de mulţi puştani nemţi, veniţi probabil cu banii strânşi din alocaţia pe ultimul semestru, făceau mult tămbălău după ce beau litri din poşirca aia de bere rece, care era de fapt singura cale de a nu te dezhidrata fără să te otrăveşti. Asta e, sunt tineri se distrează, chiar m-au amuzat la început. Până când au greşit uşa la 3 dimineaţa. Am ieşit şi eu la ei, după ce mi-au bătut în uşă, ca restul oamenilor cu copii de pe acolo: "Sorry, sorry wrong door!" mi-a spus o nemţoaică cu privirea pierdută şi belciug în nas. (n-am nimic cu pierceingurile, dar ăla era exact belciug).

În concluzie, eu nu cred că o să mă întorc în Sunny Beach. Doar un city break la Nessebar şi atât. Mergeţi voi! 🙂