Ieri cât am mers pe bicicletă, patru șoferi mi-au făcut loc și m-au ocolit exagerat de mult (pt media din București). Probabil și ei bicicliști la rândul lor. Patru șoferi deosebiți cărora le-am mulțumit, deși aveam loc să trec mai mult decât suficient. Asta fără să-i număr pe cei care sunt normal de ok (majoritatea). Nesimțiții și ghiolbanii despre care citim pe bloguri sunt neglijabili.

În cinci luni de când merg zilnic cu bicicleta prin București, am primit 5 claxoane de neam prost date fix în dreptul meu de mi-a sărit inima din piept. Toate fără motiv întemeiat. N-am să înțeleg: de ce mă claxonezi când ești în dreptul meu? Speri să mă sperii suficient de tare încât să cad în drum? (șoferi, claxonul se aude altfel când e la 1-2 m de urechea ta).

Încă nici o ușă de mașină deschisă în față. Lucrul de care mi-e cel mai frică.

Mi-am luat o înjurătură de la un șofer de tico ce vroia să iasă dintr-o parcare. Eu l-am văzut, el nu m-a văzut că nu s-a uitat. Eu l-am ocolit ușor (înainte să pornească). El a deschis geamu' și m-a înjurat.

Un pieton pensionar l-a înjurat la o trecere pe un biciclist că are căști în urechi și vezi doamne, nu l-a văzut. (?) Mă uit la moș… mă uit la biciclist care-mi zice, "lasă-l că n-are treabă." Până a terminat de traversat strada a înjurat moșu ca la ușa cortului. "Aha nu mă auzi, ai căști în urechi…". Mă mai uit la biciclist, avea un hands free într-o ureche. Mă uit iar la moș, avea 2 căști în urechi și o bentiță peste ele.

foto

foto