Ca om crescut la oraș, la bloc, mi se par super interesante și fascinante toate etape și milestone-urile astea ale vieții de la țară pe care parțial, cel puțin, le descopăr aici, acasă.

O ciorbă de găină de țară nu se compară cu nimic din ce găsiți pe la restaurante, în general. Ouăle de la micul dejun sunt pur și simplu geniu comparativ cu cele “bio” din Kaufland sau Mega image.

Scoaterea grădinii toamnă târziu, conservarea alimentelor pt iarnă, toate astea țin cumva de “finalul vieții”

Iarna ești cumva în altă lume din care te conectezi imaginar la viața din vara care a trecut sau care o sa vină: în paharul de vin e o parte din căldura verii trecură prin boabele de struguri, bulionul, roșiile, țuica, șunca, varza din butoi și toate celelalte, nu sunt altceva decât metamorfoze ale vieții din timpul verii. Care s-a încheiat și care se termina definitiv iarna.

Primavara e invers. Totul renaște, răsaduri, mituri, flori de pomi fructiferi, pui ieșiți din ou, pui de diverse animale, iezi, miei, viței, ceapă verde, spanac, semințe de tot felul care ies și cresc.

Viața începe să apară sub diverse forme.

Și ciclul ăsta mi se pare fascinant, pentru că deși se repetă în fiecare an, e de fapt altul, altfel de fiecare dată. Iar asta face trecerea timpului cu totul diferită. În antiteză avem ciclul biro-pat, scurt, de tip copy-paste, asincron față de ritmul vieții naturale.