Voluntar în România – episodul 1. Partea rece

Voluntar în România – episodul 1. Partea rece

     Săptămâna trecută am participat la prima acțiune serioasă de voluntariat. (las la o parte plantările de copaci și alte lucruri mai mici similare). Alături de Free Miorița și alți voluntari de prin toată țara am mers în Balta Roșie, din județul Botoșani, unde am montat 15 sisteme fotovoltaice offgrid, pentru iluminat și curent necesar consumatorilor mici.(telefon, tv, laptop, acumulatori, etc)

     Balta Roșie e un sătuc sau un cătun, un pâlc de case așezate pe vârful unui deal, într-o zonă de podiș la +30 km de Botoșani. Pe vremea lu' Ceaușescu toate cele câteva case fuseseră propuse spre demolare și oamenii urmau a fi strămutați în orășelul Flămânzi sau Prisăcani. Dar, ghinion de neșansă, veni rebeliunea și comuniștii nu-i mai demolară pe oameni. Se reîmpărțiră terenurile fiecare luând ce nimeri după criterii doar de nimeni știute. Principala ocupație a oamenilor e agricultura (cereale, grădină, pomi, animale). În următorii 25 de ani de la plecarea vechilor comuniștii, noii comuniști instalați, n-au făcut nimic pentru ei.

La un moment dat, probabil  după ce iatlianu și neamțu au cumpărat majoritatea terenurilor pe care le exploatează agricol, din nou, probabil la presiunea lor, un primar s-a scremut tare, tare și a asflatat drumul. Drum pe care, evident, circulau și utilaje agricole de mare tonaj. Execuția proastă a dus la distrugerea drumului în scurt timp și revenirea la situația inițială din anul 1601.

– fără drum

– fără curent

– zero utilități

– fără școală, fără dispensar, fără cârciumă. Nimic, nimic, nimic. Doar case și drumuri de pământ. (da, și casele erau tot din pământ). Singurele semne ale evoluției omenirii era un generator și telefoanele mobile care se chinuaiau să prindă semnal. În rest totul la fel ca-n secolul 17.

 

Free Miorița_Balta Rosie_8

Free Miorița_Balta Rosie_3

Free Miorița_Balta Rosie_6

Free Miorița_Balta Rosie_5

Free Miorița_Balta Rosie_1

 

    În comunitatea lor mică și plină de neajunsuri, lucrurile sunt așezate de zeci de ani, poate 100, nu știu. Fiecare îl știe pe fiecare ce poate și cum e și ce fel de om e. Realțiile între ei sunt stabilite și clare. Unele gospodării sunt mai îngrijite decât altele, unii au mai multe decât alții, unii muncesc mai mult decât alții, unii au mai mult decât alții. Exact ca-n restul societății, doar că totul e mult mai redus ca volum și toate aspectele sunt direct observabile. La fel ca-n restul societății noastre moderne și acolo se aplică reguli similare. Cine muncește și se organizează are, cine nu, nu.

Sărăcia lucie

Na, eu am mai fost pe la țară prin Oltenia, am și crescut pe acolo la începuturi și de-a lungul copilăriei am avut ocazia să văd tot felul de case de chirpici, destul de sărăcăcioase. Deci nu eram chiar străin de lumea asta sau poate nu realizam lucrurile astea atunci, deși am în minte niște imagini foarte vii din copilărie. Când am ajuns la prima casă, am văzut 3 corpuri de casă cam cu câte 2 cămăruțe fiecare. I-am intrebat care cum, unde stă să știm unde montăm instalația, panoul și tabloul de siguranțe cu prizele. Am intrat în fiecare din case. Așa mare amărăciune și dezastru eu nu mai văzusem până atunci decât în cortul unor țigani șătrari. Dar ăia erau cu șatra, așa erau. Aici păreau case pe dinafară, dar pe dinăuntru era dezastru.

Free Miorița_Balta Rosie_4

Free Miorița_Balta Rosie_11Incendiul

– Aici în mijloc stă cineva? o întreb pe una dintre fetele din casă, de vreo 10-12 ani. 

– Nu mai stă nimeni acum. A stat bunicu, dar o ars, îmi spune cu o seninătate și banalitate de parcă aș fi întrebat-o câți ani are.

– Cum adică a ars? întreabă colegu'

– O murit, o luat foc în casă.

    Rămânem șocați de naturalețea cu care povestește chestia asta o fetiță de 10 ani, care probabil a fost martoră grozăviei, încercând totuși să inspectăm stabilitatea încăperii. Se văd urme vagi de încercări de renovare. Niste scânduri noi puse peste căpriori, încearcă să formeze un tavan. Apoi observăm niște resturi de tencuaială albastră pe pereti, cu forme ciudate negre, parcă într-un model futurist de zugrăvire. În secunda 3, îmi dau seama că erau urmele flăcărilor lăsate pe tencuiala peretilor în timpul incendiului în care arsese bunicu, fapt care mă face să mă simt ca-n serialul ăla ("Profiler" parcă-i zicea,) cu tipa aia paranormală care avea flashuri de imagini de la scena crimelor. Cam așa eram și eu când am realizat de unde e modelul futurist al tencuielii albastru cu negru.

 

Revolta

     Înainte de a demara acțiunea pe teren, a fost o etapă de documentare, în care Iulian și alți voluntari au mers pe la oameni pe acasa să vadă câți sunt care au copii, cum stau si tot felul de detalii premergătoare executiei campaniei. În etapa asta au fost la ce-a de-a 2-a casă la care am montat sistemul. Acolo 2 corpuri de casă. Vedem o femeie înconjurată de copii. Curtea e dezastru la fel ca la prima. Erau vecini și cumva la marginea satului. Aflăm ce într-o casă stă ea cu barbatu (plecat la încarcat baloți la italian cu 40 lei/zi) și în corpu celălalt stă moșu, bătrânu, si el plecat undeva la muncă.

     Bun, analizăm stabilitatea caselor și decidem să punem panoul si prizele pe casa în care stau copiii și să tragem un fir pentru iluminat și în casa Moșului, care stătea într-o cameră singur. Zis și executat. Peste 2-3 zile, în timp ce transportam niste materiale la o altă casă din sat, ne oprește Moșu (pe care nu-l vazusem până atunci). Oprim deschide Iulian geamul si începe Moșu să ne ia la … certe, cum de e posibil lui să-i punem doar un bec și ălora (nepotului lui și familiei nepotului) să le punem 3, da' el de ce nu are și el un panou pe acoperiș și de ce nu are bec și pe hol, da' primăria știe ce facem noi aici?, da' o sa se ducă să ne reclame la primărie. I-am explicat că n-avem nici o legătură cu primăria, că noi le-am montat lumina asta gratis, că Dedeman a dat banii și ei nu trebuie să plătească nimic și că ar fi bine să se înțeleagă între ei că doar stau în aceeași curte, sunt neamuri etc, etc. I-am mai montat Moșului încă un bec să se mai domolească pentru că într-o dimineață se luase rău la ceartă  cu nevasta lu' nepotu-so, pe fond de acool. De dimineață!

     Ca voluntar care vrei să faci un bine pentru că dai pe afară de optimism și vrei să crezi că poate fi o lume mai bună, chestiilea astea sunt greu de digerat și trebuie să ai stomac pentru așa ceva. Tu te duci acolo de la sute de km distanța, te chinui să strângi fonduri, să cumperi materiale, să asiguri toată logistica, să aduni voluntari care să stea prin poduri obscure alături de șoareci să tragă fire, sau să-și cumpere autan pentru a se apăra de purecii din casă, transpiri, înghiti fum și praf, te murdărești, te cațeri pe tabla încinsă de pe casă, doar ca să aibe ei lumină. Și vine unu' d'ăsta nemulțumit și face pipi cu boltă pe tot efortul ăsta. Și atunci te simți nasol și vrei să-i lași în "pacea" lor.

Apoi judecând la rece după un timp, vezi că lucrurile trebuie văzute altfel. De ce merită totuși să faci asta, vă zic mâine!

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.